Publicat în Irvine Welsh

„Viața sexuală a gemenelor siameze” – Irvine Welsh

Sunt îndrăgostită de Irvine Welsh încă de când am văzut Trainspotting la bibliotecă, în una din multele mele expediții în care pur și simplu intru și mă uit la cărți cu un ochi critic, căutându-le pe cele 4 (asta e limita de cărți împrumutate simultan) care să îndeplinească profeția. Bibliotecarele s-au obișnuit cu mine, dar eu încă nu m-am obișnuit cu sentimentul pe care îl am odată la câteva luni, când dau peste o carte de care n-am auzit niciodată, de un autor total necunoscut mie, dar care mă intrigă și care mă surprinde. Apoi am citit Jeg și Acid House și am rămas fascinată de scoțieni (iau chiar în considerare să studiez la University of Edinburgh și asta i se datorează în cea mai mare parte lui Irvine Welsh, deși Scoția din textele lui nu e chiar un paradis) și mai ales de dialectul lor. Mă obișnuisem deja cu faptul că nu pot citi prea mult Irvine Welsh încontinuu, pentru că simt cum mi se schimbă vocabularul pe parcursul celor 2-3 zile în care-i devorez un roman.

Ăsta e Irvine Welsh pe care îl știam eu și pe care eram nerăbdătoare să-l reîntâlnesc în Viața sexuală a gemenelor siameze, căci nu citisem nimic despre carte înainte. Dar n-a fost să fie. Nu spun că în noua apariție limbajul e mai reținut, doar că se folosește alt vocabular parcă. Romanul ia în vizor societatea americană, obsesiile ei pentru aparențe (concretizate mai ales în înfățișare) pe care le asimilăm și noi, pe măsură ce ne occidentalizăm.

Numerele sunt marea obsesie a americanilor. 

Ok, sună bine, doar că nu se referă la pasiunea americanilor pentru matematică sau pentru teoria numerelor, ci la obiceiul pe care îl avem de a descrie totul prin numere. Și pe noi înșine. Ca indivizi: înălțime, greutate, șolduri, talie, bust, BMI.

După ce e filmată în timp ce oprește un tânăr ce încerca să împuște doi bărbați pe șosea, Lucy Brennen,  antrenoare de fitness, ajunge să fie prezentă pe toate posturile de televiziune, alături de cele două gemene siameze, Amy și Annabel, care își doresc să fie separate, pe motivul lipsei de libertate erotică. În scurt timp, se dovedește că Lucy nu este chiar o eroină, cei doi bărbați fiind doi pedofili, iar atacatorul, una din victimele lor, deși ea nu avea de unde să știe asta, iar pentru cititor pare evident că actul de curaj al lui Lucy nu e cu nimic diminuat. Ăsta e doar un exemplu de cum pot fi manipulate masele prin câteva argumente bine formulate, chiar dacă greșite.

În procesul de a o „vindeca” de obezitate pe Lena Sorensen, martoră la incidentul care a făcut-o pe Lucy faimoasă,  sunt dezvăluite evenimente din trecutul celor două pe care ambele încearcă să le uite și să le ascundă. Totul ajunge să fie de fapt o vindecare dublă, în care fiecare dintre cele două e pacient și doctor.

Perspectiva asupra societății americane e distorsionată, în afară de cele două protagoniste care au o oarecare adâncime, celelalte personaje par toate reprezentanți ai unor tipare bine definite și din care nu sunt capabili să iasă, pentru că nu pentru asta există, ci pentru a transmite un mesaj.

Irvine Welsh caută să se reinventeze și să ne surprindă și îi reușește, dar ne lasă cu dorința de a nu fi renunțat cu totul la vechea lui personalitate scriitoricească.

Reclame