Publicat în Italo Calvino

Italo Calvino – „Dacă într-o noapte de iarnă un călător”

Ai dat peste această pagină, pentru că eşti un Cititor sau o Cititoare, integrându-te mereu în lumi care nu îţi aparţin în totalitate, dar pe care ajungi să le posezi până la sfârşitul romanului sau al oricărui tip de naraţiune asimilată şi ai îi tine sute de personaje care nu-ţi seamănă decât pentru că le-ai forţat să îţi semene. Dar dacă efortul tău ar fi lipsit de finalitate? Dacă lectura ţi-ar fi întreruptă de fiecare dată înainte să devii o parte vie a ei şi ai rămâne doar cu dorinţa disperată de a continua, de a te afunda în noul univers? Ce ai fi dispus(ă) să faci pentru a-ţi duce la bun sfârşit menirea de lector?

În Dacă într-o noapte de iarnă un călător , Italo Calvino propune zece începuturi de roman (care ar putea fi şi proze scurte de sine stătătoare fără ca cineva să le poată considera neterminate) unificate doar de povestea Cititorului şi a Cititoarei, cele două entităţi pe care autorul le foloseşte pentru a desemna pe rând cititorul actual al romanului, cel lipsit de atribute concise şi care poate fi oricine, dar şi cititorul colectiv, obţinut prin media aritmetică a tuturor cititorilor. Cei doi încearcă să dezlege misterul începuturilor de roman fără continuare care le aţâţă curiozitatea şi îi fac să se simtă prinşi în mijlocul unui complot mai mare decât o simplă încurcătură a unei edituri suprasolicitate.

Cele zece romane începute de autor nu sunt simple reiterări ale aceluiaşi stil, ci sunt diferite, pornite dintr-o nevoie care se ramifică pe măsură ce este satisfăcută. După cum le cataloghează chiar Italo Calvino, acestea sunt: romanul ceţii, romanul experienţei concrete, romanul simbolic-interpretativ, romanul politic existenţial, romanul cinic-brutal, romanul angoasei, romanul logic-geometric, romanul perversiunii, romanul teluric-primordial, romanul apocaliptic. Şi nu o face pentru că acestea sunt toate tipurile de romane care pot fi scrise vreodată, pentru că lista e deschisă, multiplicitatea la care are acces romanescul e o garanţie pentru imposibilitatea obţinerii a două romane identice. Chiar dacă ele au pe copertă acelaşi titlu şi acelaşi autor, chiar dacă unul e traducerea fidelă a celuilalt, nu poţi fi sigur niciodată că ceea ce ai citit tu este acelaşi lucru pe care îl citesc toţi.

Cititorul de rând nu o să realizeze o astfel de clasificare. Pentru el, o simplă trecere prin librărie îl face să dea de Cărţile Pe Care Nu Le-Ai Citit, Cărţile De Care Te Poţi Lipsi Să Le Citeşti, Cărţile Create În Alt Scop Decât Lectura, Cărţile Deja Citite Fără Să Fi Fost Nevoie Să Le Deschizi, Pentru Că Aparţin Categoriei Cărţilor Deja Citite Înainte De A Fi Fost Scrise, Cărţile Pe Care Dacă Ai Avea Mai Multe Vieţi De Trăit Cu Siguranţă Le-Ai Citi Şi Pe Acestea Cu Plăcere, Dar Din Păcate Zilele Pe Care Le Mai Ai De Trăit Sunt Câte Sunt, Cărţile Pe Care Ai Intenţia Să Le Citeşti, Dar Mai Întâi Ar Trebui Să Citeşti Altele, Cărţile Prea Scumpe Pe Care Ai Putea Să Aştepţi Să Le Cumperi Când Vor Fi Vândute La Jumătate De Preţ, Cărţile Idem Ca Mai Sus Când Vor Fi Publicate În Ediţii De Buzunar, Cărţile Pe Care Ai Putea Să Le Împrumuţi De La Cineva, Cărţile Pe Care Toţi Le-Au Citit Deci E Aproape Ca Şi Cum Le-Ai Fi Citit Şi Tu şi lista pare să nu se mai termine niciodată. Şi dacă ţinem cont de faptul că lectura este o experienţă personală, această ultimă clasificare e mai firească, pentru că ţine mai mult cont de ceea ce diferenţiază fiecare cititor, decât de ceea ce este accesibil tuturor.

Câtă vreme ştiu că pe lume există cineva care face scamatorii numai de dragul scamatoriilor, câtă vreme ştiu că există o femeie care iubeşte lectura pentru lectură, mă pot convinge că lumea continuă…

Romanul nu este o demonstraţie de virtuozitate literară, scriitura nu este cea mai rafinată sau complexă, însă nu cred că autorul a încercat să facă asta. Dacă într-o noapte de iarnă un călător este mai degrabă un exerciţiu, un joc destinat celor care iubesc să citească, care iubesc să citească despre citit, despre cărţi şi despre scriitori, destinat bibliofililor care ţin încă jurnale de lectură, fie şi ele mintale, care încă scriu recenzii şi prezentări de carte, care recomandă şi iubesc să primească recomandări, care fac toate astea doar de dragul lecturii.

Actul sexual şi lectura se aseamănă cel mai mult prin faptul că în ele se deschid timpuri şi spaţii diferite de timpul şi spaţiul ce pot fi măsurate.

Nu ştiu ce gust mi-ar fi lăsat această carte în absenţa pasiunii pentru lectură şi probabil nici tu nu poţi decât să îţi imaginezi, Citorule sau Cititoareo, dar asta nu poate decât să te bucure, nu-i aşa?

Reclame